Cine a furat copilaria?

Am uitat sa fim copii. Si le furam copiilor sansa de a-si trai copilaria din propriile noastre frici si frustrari.

Acestia au ajuns niste fonduri de investitii ale parintilor. De la cele mai fragede  varste , pe un fond neuropsihologic nedezvoltat, se  asteapta ca acestia sa fie productivi si eficienti, competitivi chiar. Se asteapta ca acestia sa scrie si sa citeasca inca din primii ani de gradinita.

In afara de programa scolara neadaptata etapei de dezvoltare a copilului, parintele simte nevoia sa il duca pe acesta si la alte activitati cu iz de performanta viitoare: limbi straine, sporturi, cursuri fel de fel, meditatii inca din perioada gimnaziului.

Cateodata pare ca parintele isi pregateste copilul din timp pentru o viata grea, in care trebuie sa-si sacrifice placerea, sa isi inhibe nevoile, si sa sufere pentru a fi bine.

Li se contureaza imaginea ca lumea adultilor este despre competitie, pericol, supravietuire. Ca si cum se creeaza generatii viitoare de soldati pregatiti sa lupte cu viata in loc sa o traiasca.  Unul din motivele principale pentru care in ultimii ani asistam la o creștere a cazurilor de nevroze sau al  tulburarilor de neurodezvoltare la copii de varste tot mai mici.

Copilul din spatele
diagnosticului

Ascultă

Paradoxal este faptul ca aceea minunata perioada a vietii, si anume copilaria, este despre siguranta si relaxare. Deja procesul de crestere este unul greoi pentru sistemul nervos al copilului, acesta are nevoie sa se simta in siguranta pentru a se dezvolta armonios.

Darul de a fi mic. A fi copil si de a avea voie sa fii copil depinde toata functionalitatea psiho-socio-emotionala  la varsta adulta. Concret, un copil caruia i se permite sa isi traiasca in ritmul sau copilaria, intr-un mediu hranitor si securizant, caruia i se ofera ocazia sa se joace si are cel putin o relatie sanatoasa, va deveni un adult inteligent emotional care are o viata satisfacatoare,

Multi uita asa ca simt nevoia sa reamintesc: Copilul nu este un mic adult, el este si ramane un copil.

Pentru ca de multe ori relatia cu copilul nu este bidirectionala, iar parintele devine un sef in loc de mentor, ajungem sa nu mai reusim sa privim viata si din perspectiva lor.

Tu ce iti doresti pentru copilul tau?

Daca raspunsul tau este legat de independenta, fericire, bucuria de a trai, adaptabilitate, sanatate, atunci iti voi recomanda sa iti oferi un raspuns la cateva intrebari:

  • Tu cum erai la varsta copilul tau? Si ce iti placea sa faci?
  • Imagineaza-ti cum era lumea pentru tine cand erai copil. De ce aveai nevoie atunci? De a fi vazut, de a fi inteles, acceptat, iubit?
  • Cum ai fi avut nevoie sa fie parintii tai?
  • Acum gandeste-te la copilul tau. Care sunt resursele copilului tau?
  • Dar nevoile sale psiho-emotionale?
  • Sunt nevoile sale asemanatoate cu ale tale cand erai la varsta lui?
  • Cand te-ai jucat autentic, nestructurat, ultima oara?
  • Ce faci tu zilnic pentru ca ceea ce iti doresti pentru copilul tau sa se si intample?

Acum incearca sa privesti lumea si prin ochii lui. Si lasa-l sa fie un copil fericit.

Intră în comunitatea mea. Împreună trecem mai ușor peste probleme.